surâsul meu gothic

pentru că mă iubeai așa putred
ca o tornadă anxioasă am stins în tine sonata lumii și
mi-am încrustat pe buze (cu pumnalul trupului întreg) semnul morții,
apoi semnul vieții și iar semnul... ...
semnul am început să mă vopsesc până am devenit metresa cuvintelor (perfectă) și
îți vorbeam despre manechinele uitate în cimitirul crucilor vii, prizoniere
în vise întunecate. ,,-îngerii nu vorbesc în șoaptă, mi-ai surâs telpatic,,
și-am început să-mi cioplesc singură aripi din
piatră să-mi însemn pe frunte poeme însângerate despre
oamenii veseli cu obrazul ascuns în ceară și crucifixe atârnate în gură...încă
îți mai vorbeam despre timpul când mă iubeai, așa, putred, cu
fața întoarsă în altă parte...