În dimineața aceea am privit lumea prin
peretele de sticlă
se vedeau străzile forfotind
și labirintul își îngusta vizibil
culoarul
parcă simțeam o sufocare în retină
mi se conturau păsări cu penajul
argintiu
am vrut să zbor mai departe
se contura asfințitul amestecându-și
cerneala
cu sângele centaurului rănit într-o
vorbă ceva mai tăioasă
- nesăbuitule ai să mori am gândit eu
lăcrimând o picătură de otravă
pe buze I se odihneau flururii amețiți
de arșița zilei scurse
prin perdelele îngălbenite de la
fereastră
stau și acum îngrămădită în aceeași
paranteză rotundă
îți dau explicații despre cum a murit
bunica
cum a fost ea primenită pe laiță de o
vecină
care a cerut drept răsplată oglinda
afumată
prin care o să privească eclipsa de
soare
locatarul de dincolo mă privea de după
gardul de nisip
strângea în brațele moi mijlocul
clepsidrei
încercă să îi dea formă voluptoasă de
femeie vulgară
dezinhibată care sparge cuvintele în
dinți
și aruncă limba ascuțită pe spatele
amfitrionului cu profilul mândru
încă mai bea absint se plimba cu jojo pe
chanselize
pentru a fi cool își mângâie sictirul de
pe frunte
domnișoare proaspăt ieșite pe ușa
pensionului franțuzesc
îi strigă din mijlocul mulțimii adunate
:
„ferice de pântecele care te-a purtat,
noica ar fi mândru de tine!”
închipuitul mesia râgâie mulțumit se
plictisește repede de atâtea osanale
se ascunde în pânza tabloului rezemat de
peretele meu de sticlă
și se balansează în hamacul pe care i-l
țin îngerii cu fețe schimonosite de efort
(oooo aici e tărâmul de nicăieri ne
tolănim la umbra lui cezanne
și putem citi liniștiți tratate
de psihiatrie viața e chiar o porție de moarte)
sub un impuls de moment trag perdeaua
uitării peste umerii tabloului
și las ielele să dănțuiască în spatele
râului de langă dunga aceea albastră
literații scot ochii din orbite și
aruncă cu ei pe fereastră
țintind în ceafă câinii comunitari
e și asta o îndeletnicire cât de cât
lumească
